vineri, 9 noiembrie 2012

PIB-ul României, de la Cuza la Băsescu. Ce și cum l-a … realitatea.net

Datele sunt incluse în lucrarea ”Produsul Intern Brut al României 1862- 2000 Serii statistice seculare și argumente metodologice”, elaborată de Victor Axenciuc cu sprijinul INS și susținerea Băncii Naționale a României.
Din noianul de tabele migălite de autor am selectat evoluția PIB, exprimat în dolari SUA la valoarea din anul 2000 și la paritatea puterilor de cumpărare standard ( ajustat cu nivelul prețurilor), atât în expresia la nivel național cât și ca valoare pe locuitor, pentru a ne putea face o idee asupra modului în care a evoluat nivelul de trai potrivit acestui indicator sintetic ( vezi tabelul ).
Motivul pentru care anul de început este anul 1862 îl constituie faptul că, în mod formal, unirea dintre principatele Moldovei și Țării Românești a avut loc la 24 ianuarie 1862, odată cu instituirea unui Parlament comun. Până atunci, ele aveau un domnitor comun dar funcționau în mod separat din punct de vedere legal.
Se poate observa că primul PIB al României a fost calculat la ceva mai mult de 2 miliarde de dolari ( la valoarea din anul 2000), la proclamarea regatului din 1881 urcase la peste 3 miliarde dolari și a trecut de 6 miliarde dolari la sfârșitul secolului XIX. De remarcat că pragul de 1.000 dolari pe locuitor a fost atins încă din anul 1892 și reiterat în 1900, după reculul la doar 738 dolari în 1899.
Realizarea României Mari a adus în 1920 o creștere a PIB cu circa 50%, până la aproape 12 miliarde dolari, dar și o diminuare de circa 25% a PIB pe locuitor ( cauzată și de distrugerile din timpul războiului), până la 761 dolari/locuitor. Valoare comparabilă cu cea din anul 1879 (!), când PIB/locuitor a fost de 754 dolari/locuitor.
Revenirea peste pragul de 1.000 dolari pe locuitor s-a făcut de-abua în anul 1926 iar avansul până nivelul maxim interbelic de 1.164 dolari atins în 1939 a fost destul de lent. Interesant este că, în pofida crizei din 1929 – 1993, pragul a fost păstrat ( nivelul minim de 1.011 dolari a fost atins în 1932) iar nivelul PIB din 1928 a fost păstrat pe toată perioada crizei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu