miercuri, 7 noiembrie 2012

Oamenii care l-au ales pe Barack Obama: femeile, tinerii și afro-americanii

Barack Obama a câștigat un nou mandat la Casa Albă, candidatul democrat strângând până la această oră 303 voturi electorale și 50% din voturile celor care au participat la alegeri. Contracandidatul său, republicanul Mitt Romney, a obținut numai 206 voturi electorale și 48% din voturile exprimate de cetățenii americani.

Potrivit informațiilor prezentate de CNN, Barack Obama a fost favoritul tinerilor: nu mai puțin de 60% dintre cei cu vârste mai mici de 30 de ani l-au ales pe democrat. În schimb, Mitt Romney a fost preferat de votanții mai în vârstă (56% dintre cei cu vârste de peste 65 de ani l-au ales pe candidatul republican).

Alegerea celor mai multor bărbați a fost Mitt Romney (52%), iar femeile l-au preferat pe actualul președinte (55%). Obama a obținut un procent uriaș în rândurile afro-americanilor (93%), în timp ce doar 39% din populația albă l-a votat pe democrat. Importante pentru acesta au fost și voturile latino-americanilor, 71% dintre cei care s-au prezentat la vot alegându-l pe Obama. 

Americanii cu venituri mai mici, de sub 50.000 de dolari pe an, l-au votat pe Barack Obama, democratul fiind și favoritul celor cu vederi liberale sau al celor care s-au declarat „fără religie”.

Votul americanilor, pe categorii:

Bărbați (45% - Barack Obama; 52% - Mitt Romney)
Femei (55% - Barack Obama; 44% - Mitt Romney)

Cetățeni cu vârste cuprinse între 18 – 29 de ani (60% - Barack Obama; 37% – Mitt Romney)
30 – 44 de ani (52% - Barack Obama; 45% – Mitt Romney)
45 – 64 de ani (47% - Barack Obama; 51% - Mitt Romney)
Peste 65 de ani (44% - Barack Obama; 56% - Mitt Romney)

Afro-americani (93% - Barack Obama)
Albi (39% - Barack Obama; 59% - Mitt Romney)
Latino-americani (71% - Barack Obama; 27- Mitt Romney)

Mediu urban (62% - Barack Obama; 36% - Mitt Romney)
Suburbii (48% - Barack Obama; 50% - Mitt Romney)
Mediu rural (39% - Barack Obama; 59% - Mitt Romney)

Liberali
(86% - Barack Obama)
Moderați (56% - Barack Obama; 41% - Mitt Romney)
Conservatori (17% - Barack Obama; 82 – Mitt Romney)

Absolvenți de liceu (51% - Barack Obama; 48% - Mitt Romney)
Absolvenți de facultate (47% - Barack Obama; 51% - Mitt Romney)
Studii postuniversitare (55% - Barack Obama; 42% - Mitt Romney)

Venituri mai mici de 50.000 de dolari pe an (60% - Barack Obama; 38% - Mitt Romney)
Venituri cuprinse între 50.000 – 100.000 de dolari pe an (46% - Barack Obama; 52% - Mitt Romney)
Venituri peste 100.000 de dolari pe an (44% - Barack Obama; 54% - Mitt Romney)

Cetățeni care participă la servicii religioase săptămânal (39% - Barack Obama; 59% - Mitt Romney)
Doar ocazional (55% - Barack Obama; 43% - Mitt Romney)
Niciodată
(62% - Barack Obama; 34% - Mitt Romney)

Protestanți
(42% - Barack Obama; 57% - Mitt Romney)
Catolici
(25% - Barack Obama; 48% - Mitt Romney)
Altă religie
(74% - Barack Obama; 23% - Mitt Romney)
Fără religie
(70% - Barack Obama; 26% - Mitt Romney)

Un comentariu:

  1. Chiar sunt bucuros! Americanii au ales pe cine trbuie. Asa ar trebui sa fie si la noi alegerile...nu cu pungi , nu cu brichete si fulare etc

    Poate intr-o zi vom ajunge si noi la nivelul lor

    RăspundețiȘtergere